Atras (Jumatatea Perfecta, #3) E-Book

Rowena Dawn

• Herausgeber: Rowena Dawn
• Kategorie: Gesellschafts- und Liebesromane
• Sprache: Englisch

Veröffentlichungsjahr: 2018

Beschreibung

Nick nu-și dorea decât să fie lăsat în pace ca să poată uita urâțenia lumii înconjurătoare. Și, cu toate acestea, lumea exterioară intervine în viața sa și se vede pus în rolul de cavaler salvator.  Ea caută adăpost, dar nu se poate încrede în nici un bărbat.  Doi oameni puternici, prinși într-o situație dificilă. Vor găsi ei oare un punct comun?

Leseprobe

ATRAS

––––––––

Rowena Dawn

––––––––

Scarlet Leaf

2018

© 2018 de Rowena Dawn

Toate drepturile sunt rezervate. Nici o parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă, salvată într-un sistem de stocare sau transmisă sub nici o formă fără permisiunea scrisă a editorului, cu excepția situației în care un recenzor citează unele pasaje scurte într-o recenzie pentru a fi publicată într-un ziar, revistă sau jurnal.

Toate personajele din această carte sunt fictive, iar orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, este o simplă coincidență.

Scarlet Leaf a permis ca acest roman să rămână exact așa cum a intenționat autorul.

PUBLICAT DE SCARLET LEAF

TORONTO, CANADA 

Pentru informații adresați-vă editurii Scarlet Leaf la adresa de email: [email protected]

Table of Contents

Title Page

Copyright Page

Atras (Jumatatea Perfecta, #3)

CAPITOLUL UNU

CAPITOLUL DOI

CAPITOLUL TREI

CAPITOLUL PATRU

CAPITOLUL CINCI

CAPITOLUL ȘASE

CAPITOLUL ȘAPTE

CAPITOLUL OPT

CAPITOLUL NOUĂ

CAPITOLUL ZECE

CAPITOLUL UNSPREZECE

CAPITOLUL DOISPREZECE

CAPITOLUL TREISPREZECE

CAPITOLUL PAISPREZECE

CAPITOLUL CINCISPREZECE

CAPITOLUL ȘAISPREZECE

CAPITOLUL ȘAPTESPREZECE

CAPITOLUL OPTSPREZECE

CAPITOLUL NOUĂSPREZECE

CAPITOLUL DOUĂZECI

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI UNU

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI DOI

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI TREI

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI PATRU

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI CINCI

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘASE

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘAPTE

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI OPT

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI NOUĂ

CAPITOLUL TREIZECI

CAPITOLUL TREIZECI ȘI UNU

CAPITOLUL TREIZECI ȘI DOI

CAPITOLUL TREIZECI ȘI TREI

CAPITOLUL TREIZECI ȘI PATRU

CAPITOLUL TREIZECI ȘI CINCI

CAPITOLUL TREIZECI ȘI ȘASE

EPILOG

EXTRAS DIN: TREZIREA BECKĂI

EXTRAS DIN DILEMA LUI MATT

BIOGRAFIA AUTOAREI

Pentru Andreea și sufletul ei pereche

CAPITOLUL UNU

O ușă se trânti zdravăn în depărtare, iar Darcy tresări puternic. Își opri pașii furioși prin încăpere și își ascuți urechile, ascultând cu atenție la orice zgomot.

Se părea că Emmett Driscoll se găsea într-una dintre toanele lui. Lătra ordine în stânga și în dreapta, dar atât de rapid încât Darcy nu înțelegea ce spunea acesta. Femeia se îndreptă tiptil spre ușă și ascultă cu și mai mare atenție.

Pași repezi răsunară pe podelele de lemn ducând spre ușa de la intrare în vilă, iar Darcy oftă cu ușurare. Își rezemă umerii de ușă și își încrucișă brațele peste piept.

Emmett nu avea nici o intenție să vină la ea în seara aceea. Probabil se ducea în oraș, fie pentru vreo afacere, fie ca să găsească o supapă pentru a-și mai elibera din tensiune. Darcy nu dădea o ceapă degerată pe intențiile lui. Pentru ea era important numai că bărbatul pleca.

Femeia se întoarse la fereastră și privi afară. Ochii îi trecură peste liziera pădurii din nou. Darcy deja se hotărâse să evadeze, dar aștepta momentul potrivit pentru a o tuli și a ieși de sub papucul lui Driscoll.

La început, Darcy venise acasă la Emmett Driscoll în calitate de musafir, dar femeia fusese ținută prizonieră în acel dormitor din momentul în care se întorsese din excursia ei de cumpărături cu o zi înainte. Darcy revenise la vilă mai curând decât ar fi fost așteptată și astfel fusese martoră la un eveniment pe care nu ar fi trebuit să-l vadă.

Darcy se simțea ca într-o cușcă în încăperea cu mobilă scumpă. Pereții o sufocau, iar decorațiunile aurii îi dansau în fața ochilor.

Femeia își frecă ochii înroșiți cu dosul degetelor și se strâmbă. Ochii o usturau și durerea îi străpunse pleoapele umflate. Lacrimile atenuaseră cobaltul irișilor ei, dar albastrul întunecat tot mai avea puterea să scoată în evidență paloarea pielii ei.

-Jim, Gabe, și Jon, voi și echipele voastre veniți cu mine. Frank și Matthew se vor îngriji de casă cu oamenii lor, strigă distinct vocea lui Emmett Driscoll din fața casei.

Inima lui Darcy bătu mai repede, plină de anticipare. Dacă pleca Emmett Driscoll, ea putea să fugă chiar atunci. Soarele deja apunea în vest, iar Darcy nu cunoștea muntele, dar, cu toate acestea, știa că noaptea o va ajuta să-și ascundă acțiunile.

-Ce facem cu femeia, boss? întrebă o voce pe un ton grav.

Darcy își ținu respirația, temându-se de răspunsul lui Emmett.

‘Ce mă fac dacă pune pe cineva să stea de pază sub balcon și pe altcineva în fața ușii dormitorului meu?’ se întrebă ea înspăimântată.

-Femeia nu va creea nici un fel de probleme, Gabe. Am avut eu grijă de aceasta, îi replică Emmett Driscoll angajatului său.

Vocea bărbatului era plină de sarcasm, iar Darcy aproape că mârâi din cauza furiei sale neputincioase. Stomacul i se revoltă din cauza repulsiei. Darcy își amintea foarte bine cum se ocupase Emmett de ea – cu pumnii. De asemenea, o și lovise cu picioarele de câteva ori pentru a se asigura că o va face pe femeie să i se supună.

Mai rău decât atât, bărbatul își pusese mâinile pe trupul ei. În ciuda refuzurilor și implorărilor ei constante, Driscoll o și violase de două ori.

Lui Darcy îi veni să vomite din nou când își reaminti totul, dar, de fapt, stomacul îi era gol acum. Femeia nu mai fusese în stare să înghită nici un fel de mâncare de cu o seară înainte. Darcy doar înghițea puțină apă când și când, atunci când buzele i se uscau, iar limba i se lipea de cerul gurii. I se făcea rău numai dacă vedea mâncare în fața ochilor.

Darcy își scutură capul ca să se doscotorosească de gândurile acelea negre. Trebuia să se ocupe de lucruri mai urgente și nu își putea permite să stea și să își plângă de milă.

Îi ajunse la urechi sunetul roților mașinilor ce treceau peste pietrele din curte și Darcy își frecă brațele cu anxietate. Ochii ei cercetară din nou porțiunea de pădure vizibilă prin ușile de la balcon, iar femeia își simți inima cât un purice, dar știa ce avea de făcut.

Darcy își șterse fruntea cu dosul palmei. Aerul din încăpere era umed și fierbinte deși ventilatorul de sub tavan funcționa continuu. Lamele acestuia agitau aerul ce venea prin ușile franceze, care erau deschise larg spre grădină și pădure. Pleoapele lui Darcy aproape că se închideau din cauza mișcării hipnotice a acestora, dar, în ciuda acelui fapt, femeia nu își putea permite să adoarmă. Trebuia să plece chiar atunci.

Darcy făcuse toate calculele. Singura ei cale spre libertate era să traverseze pădurea, iar apoi să urce pe panta muntelui. Reușise să vadă o bucată din creastă atunci când condusese mașina spre ferma lui Emmett, iar priveliștea o intimidase atunci. Acum însă se mulțumi numai să dea gândul la o parte din mintea ei.

Darcy observase că Emmett lăsa doar câțiva oameni de pază atunci când părăsea casa. Numai vreo paisprezece oameni patrulau în zonă, iar cei mai mulți erau cu ochii pe grajduri. Emmett se temea ca nu cumva să-i fure careva vreunul din caii săi care câștigaseră diverse premii. Omul nu considera că ar fi avut careva curajul să-i pătrundă în casă, așa că Darcy plănuise să fugă în direcția opusă grajdurilor.

Absentă, Darcy își șterse palmele lipicioase de sudoare pe prosopul pe care îl lăsase pe spatele scaunului așezat în fața măsuței de toaletă. Femeia făcuse destul de multe dușuri în cursul ultimelor douăzeci și patru de ore pentru a scăpa de mirosul lui Emmett, care încă se mai simțea pe pielea ei și îi invada nările, chiar dacă Emmett nu mai venise în camera ei din ziua precedentă.

Când puse prosopul la loc, Darcy evită să își privească reflecția în oglindă. Chipul îi era cenușiu, iar riduri îi apăruseră pe frunte. Vânătăi îi pătau fața odinioară frumoasă și brațele mătăsoase – o amintire constantă a naivității sale.

Darcy se îndreptă repede spre pat unde își pregătise o pereche de blugi și un tricou mai devreme, iar apoi se îmbrăcă cu gesturi grăbite. Femeia alese să poarte adidași pentru drumul prin pădure și își legă șireturile de la aceștia strâns. Darcy nu mai urcase vreun munte îniante, dar nu credea că ar fi putut-o face încălțată în pantofi obișnuiți.

Darcy se uită în jur, căutând să vadă ce altceva ar fi trebuit să ia cu ea.

‘Ar fi trebuit să te gândești la aceasta mai înainte, fată,’ se admonestă femeia pe ea însăși cu iritare. Darcy simți impulsul să se plesnească singură pentru că irosea timp prețios cu nimicuri.

În grabă, Darcy își pescui cardul de identitate și câteva bancnote din geantă, dar lăsă cărțile de credit. Filmele arătau mereu că era posibil să se urmărească mișcările cuiva dacă acea persoană folosea cardul de credit.

După ce își îndesă totul în buzunare, Darcy o porni spre ușile de la balcon cu pași hotărâți. Acolo, femeia privi peste balustrada terasei suspendate. Darcy era nevoită să coboare pe spalierul care se întindea pe o parte a balconului, dar știa că putea să o facă. Se cățărase în destui copaci în adolescență. Darcy se urcă pe marginea balconului. Râsetul bărbaților din cealaltă parte a casei îi ajunse la urechi.

CAPITOLUL DOI

Pe parcursul celei mai mari părți a drumeției ei, Darcy evită panta muntelui care era acoperită cu tufișuri stufoase și iarbă. Oricine ar fi putut să o zărească în zona aceea. Femeia decise să își piardă urma prin pâlcurile dense de copaci.

Darcy alunecă și căzu rău, dar de data aceasta, reuși să se proptească în genunchi și în mâini. Căderea îi fură răsuflarea și femeia icni.

Aceea nu era prima ei cădere. Din fericire, nu era nici cea mai rea. Frunzele ce acopereau podeaua pădurii o protejaseră. Femeia chiar le mângâie cu afecțiune, deși, într-un colț al minții sale, întreținea niște dubii privind sănătatea ei mentală. 

Darcy știa că probabil pielea ei prezenta un degrade de la albastru la negru deja, iar aceasta pe lângă vânătăile care îi acoperiseră corpul dinainte de a părăsi proprietatea lui Emmett. 

'Chiar nu are nici o importanță,' Darcy mormăi pentru sine când își regăsi răsuflarea. 'Sunt liberă și acest lucru este mult mai important..'

Mai devreme, o bufniță strigase și o speriase. Din cauza aceea, Darcy călcase pe o bucată de sol mustos și căzuse la pământ cu zgomot. Mai apoi, a și alunecat câțiva metri în josul pantei.

Acel eveniment o speriase rău de tot. Femeia abia își oprise căderea, dar numai pentru că avusese un noroc chior. În ultimul moment, degetele ei se agățaseră orbește de trunchiul unui copac tânăr. Numai Dumnezeu știa cât de departe era poala dealului, iar Darcy putea trăi foarte bine și fără să afle.

Darcy își scutură capul să și-l limpezească. O copleșise extenuarea, iar femeia se forța să pună un picior înaintea celuilalt.

Darcy nu dormise prea mult în noaptea de dinainte și, de asemenea, patrulase prin dormitorul său marea parte a zilei. Din cauza aceasta, consumase parte din energia ei.

Tânăra se strecurase afară din ferma lui Emmett prin grădinile din spate pentru ca să nu fie văzută de paznici. Mersese prin pădure și urcase pe munte, umblând toată noaptea și numai din cauza unei voințe de fier.

Femiea se oprise numai câteva minute ici colea pentru a se odihni și pentru a se orienta în spațiu. Nu avea nici cea mai mică îndoială că și umblase în cercuri de câteva ori.

Darcy se mișcase rapid la începutul drumeției sale, temându-se că gărzile lui Emmett Driscoll îi vor descoperi absența și vor veni după ea.

Imaginația ei activă crease tot felul de scenarii. Femeia chiar traversase un pârâu de câteva ori, în caz că oamenii lui Emmett ar fi adus câini cu ei pentru a-i lua urma. După ce traversase apa de câteva ori, se hotărâse să meargă direct prin albia pârâului în susul muntelui. Se gândise că astfel câinii îi vor pierde urma în apă de-a binelea.

Atunci când sosise la ferma lui Driscoll, omul îi arătase împrejurimile, indicându-i marea parte a clădirilor apropiate de casa fermei. Darcy observase țarcul lui Emmett Driscoll plin cu câini de vânătoare, care se afla pe una dintre laturile curții fermei.

Darcy de asemenea prinsese frânturi de conversație ici colea și înțelesese că acei câini erau folosiți pentru vânătoare. Nu îi fusese însă clar cam de ce tip de vânătoare vorbeau oamenii totuși. Cu toate acestea, ea nu ar fi considerat că ar fi exagerat gândindu-se că Emmett ar fi fost capabil să o vâneze cu câinii.

După primele ore de libertate, Darcy încetinise și începuse să se îngrijoreze din cauza animalelor sălbatice de pe munte. Femeia citise despre urși și pisici sălbatice și nu avea nici cea mai mică intenție să devină cina lor.

De vreo câteva ori, Darcy văzuse ceva ce arăta ca niște ochi roșii lucind în întuneric printre frunze și se speriase rău de tot. Fugise de parcă ar fi fost hăituită de câinii iadului.

'Va trebui să găsesc un loc să mă opresc și să mă odihnesc,' se gândi Darcy. 'În curând vin zorile. Nu voi putea merge în timpul zilei oricum. Oricine m-ar zări cu ușurință.'

Darcy se temea că poate ar fi zărit-o altcineva și ar fi povestit despre ea, chiar dacă oamenii lui Emmett nu ar fi văzut-o.

Femeia se împinse în mâini și se ridică de pe pământ cu hotărâre, iar apoi se strâmbă când o durere ascuțită îi traversă genunchiul drept. 

'La naiba, nu este chiar atât de ușor să bântui prin pădure noaptea,' reflectă Darcy supărată. 'Mai ales după ce a plouat,,' mormăi ea pe sub barbă.

O durere ascuțită o făcu să înjure, iar tânăra femeie nu se stăpâni defel. Pronunță toate cuvintele urâte pe care le învățase în timpul ultimei slujbe pe care o avusese la o fermă de lângă Missoula. În fond, nimeni nu trăgea cu urechea prin pădure ca să audă ce spunea ea.

Plouase cu furie timp de vreo două ore mai devreme și, în afară de faptul că o udase pe Darcy până la piele, apa de asemenea saturase solul.

'A turnat prea mult și pământul nu poate absorbi atâta apă,' reflectă Darcy. În acelaș timp, continuă să își târască picioarele prin noroiul care se formase pe jos.

Femeia tremura uneori, când o rafală de vânt biciuia aerul. Dar, de fapt, Darcy nu prea simți mușcătura rece a aerului nopții. Efortul o încinsese și femeia transpira serios.

Brusc, pădurea făcu loc unei zone cu tufișuri și ierburi. O lună palidă străluci deasupra capului lui Darcy, iar femeia putu să vadă mai bine zonele înconjurătoare.

Ochii ei măturară terenul înclinat și atunci remarcă stâncile ascuțite și amenințătoare ce se zăreau în depărtare. Darcy luă hotărârea să se îndrepte în acea direcție și să găsească o peșteră sau ceva unde ar fi putut să se ascundă pe timpul zilei. Nu avea o idee precisă în minte.

Femeia o porni în sus, urmând o traiectorie oblică pentru că nu avea curajul să înfrunte direct panta abruptă. Mersul ei de până atunci o lăsase fără prea multă energie, iar versantul muntelui se înclina cam la patruzeci și cinci de grade.

Darcy se împiedică de o rădăcină ieșită în afară și încă o dată se pomeni sărutând pământul cu un 'uuh' răsunător. Când își recăpătă respirația, tânăra femeie înjură violent din nou.

Darcy își propuse să poposească acolo jos pentru o vreme, dar mai apoi își schimbă părerea și se ridică folosind trunchiul unui copac drept suport. Când, în sfârșit, fu în picioare din nou, respiră profund și își permise un moment de relaș, sprijinindu-se de copac cu un oftat de ușurare.

Mai apoi, își aruncă supărată privirea peste pantalonii și adidașii ei murdari. Un strat gros de noroi acoperea aproape fiecare milimetru al corpului ei. Darcy se strâmbă dezgustată, dar apoi reflectă mai bine.

'Mai bine să fiu acoperită de noroi decât să-l am pe Emmett peste mine,' reflectă ea cu silă. 'Orice este mai bine decât așa ceva... În fine, poate chiar nu orice. Nu ar fi mai bine să fiu mâncată de un urs, dar în afară de asta... '

Darcy ridică din umeri și hotărî să-și continue drumul. Se forță să înainteze, dar picioarele îi tremurau deja. Femeia știa că trebuia să se oprească în curând.

CAPITOLUL TREI

Darcy se trezi tresărind. Se frecă la ochi și cască. Femeia se chinui puțin, dar se ridică în șezut cu un geamăt.

Mușchii îi protestau zgomotos. Încăperea creată de roci era îngustă, iar Darcy se văzuse nevoită să doarmă într-o poziție ciudată, cu genunchii adunați la piept.

Darcy încercă să își obișnuiască ochii la întuneric și numai atunci își dădu seama că ceva îi întrerupsese somnul. Femeia decise să meargă să vadă ce anume, așa că începu să se târască spre gura peșterii.

Darcy deja cunoștea acea parte a peșterii la fel de bine ca și palma sa. O traversase de mai multe ori până atunci.

Pasajul, săpat de apă în stânci de-a lungul timpului, nu îi oferea prea mult loc de mișcare. Mai mult decât atât, pe alocuri se îngusta și mai mult. Darcy își zgârie coatele, brațele și genunchii, dar perseveră.

Când dăduse peste deschizătura acelui pasaj în zorii zilei, Darcy se târâse cam cincizeci de pași înainte ca așa zisa peșteră să se lățească suficient încât să se poată întinde în poziție fetală. Darcy adormise imediat buștean.

Tânăra se târî prin coridorul de stâncă și ajunse la zidul exterior al peșterii în numai câteva minute de data aceasta. Dobândise experiență suficientă. Mușchii ei urlau, dar femeia strânse din dinți și îndură durerea.

La ieșire, își aruncă privirea spre cer și își dădu seama că dormise aproapte toată dimineața și parte din după-masă. Diverse sunete îi stricaseră somnul de câteva ori, iar Darcy se simțise obligată să le verifice pe toate, temându-se că Emmett o descoperise.

Acum că ajunsese la gura peșterii, zgomotul care îi perturbase somnul deveni distinctiv. Sunet de copite mâncând pământul suna tot mai aproape de locația ei, iar tunetul lor deveni tot mai puternic în urechile ei.

Darcy se lipi de podeaua stâncoasă. Deschiderea nu era destul de largă, iar linia de viziune a lui Darcy era infimă, dar, cel puțin, aceasta putea auzi.

-Unde naiba este blestemata aia de femeie? întrebă o voce răgușită cu iritare. 

Inima lui Darcy se opri pentru o clipă când recunoscu timbrul vocii. Nu era în stare să asocieze acea voce cu un nume, dar era clar că oamenii lui Emmett dăduseră peste ea.

-Tu ar trebui să știi, vocea altui bărbat răspunse cu ironie evidentă. Se presupunea că tu ai grijă de femeie, dacă îmi amintesc bine.

Un șuvoi de înjurături obscene urmă, iar Darcy se crispă, dar păstră tăcerea. Iritarea acelui bărbat nu promitea nimic bun pentru ea așa că femeia se rugă ca el să nu-i descopere poziția.

-Unde naiba s-a dus? întrebă prima voce cu uimire. Ne-am uitat aproape peste tot.

-Pe mine mă întrebi, Frank? replică cel de-al doilea bărbat. Poate a mâncat-o vreo puma sau un urs, bărbatul avansă ideea pe un ton de voce plin de speranță.

-Am fi văzut vreo urmă sau ceva, îl contrazise Frank pe un ton frustrat.

-Cu ploaia de azi noapte, urmele ar fi putut dispărea, interveni o a treia voce.

Darcy observă cu uimire că acea voce aparținea unui bărbat foarte tânăr. Nu putea crede că băiatul avea mai mult de douăzeci de ani.

-Tacă-ți fleanca, puștiule, lătră Frank. Am fi văzut urmele pașilor ei în noroi, remarcă el.

-Nu neapărat, alt bărbat spuse, iar acum, Darcy recunoscu vocea lui Gabe.

Femeia nu l-ar fi uitat în veci pe Gabe. Bărbatul îi interzisese lui Darcy să iasă afară în grădină în ziua precedentă. Ochii lui Gabe oglindeau brutalitatea acestuia.

Bărbatul chiar avea figura unui bandit, iar ochii lui negri și oblici o priviseră de parcă ar fi fost o insectă pe care el ar fi dorit să o strivească sub talpa sa. Nepăsarea evidentă a bărbatului pentru altă ființă umană o înghețase până în măduva oaselor.

-Depinde de cât de mult a plouat după ce a trecut ea pe cărare, spuse Gabe tărăgănat. Iar dacă a ajuns la această zonă stâncoasă, nu avem nici un mijloc să aflăm unde a luat-o de aici. Nu ar fi trebuit să trimitem câinii înapoi la fermă, chiar dacă i-au pierdut urma la pârâu, remarcă el pe un ton dur acum, iar tonul lui denota repoșul îndreptat spre tovarășul său.

Frank înjură din nou, aparent complet de acord cu evaluarea făcută de Gabe. Frank era înspăimântat de ceea ce ar fi fost Emmett capabil să facă dacă nu ar fi găsit-o pe Darcy, iar vocea lui îi trăda teama.

Cu toate acestea, femeia nu avea deloc intenția să le facă slujba mai ușoară, așa că nu mișcă nici măcar un mușchi de teamă să nu se dea de gol.

Bărbații își aleseseră stăpânul, iar ei nu îi păsa ce se întâmpla cu ei. După părerea ei, meritau absolut tot ce urma să li se întâmple.

-Este deja trecut de patru, spuse bărbatul mai tânăr. Cred că ar trebui să înghițim ceva și să ne continuăm căutările după aceea. Eu unul nu am înghițit nimic de azi dimineață, se plânse băiatul. Nu văd de ce ar trebui să murim de foame, sublinie el.

-Nu avem timp de mâncat, băiete, îl biciui vocea lui Frank pe puști din nou.

-De ce nu? interveni Gabe. Nu e ca și cum am risipi prea mult timp dacă ne-am opri pentru o îmbucătură. Presupun că ai adus ceva de mâncare cu tine, Dean? se interesă el.

Inima lui Darcy îngheță. Nu putea suporta gândul că se vor opri și vor mânca chiar acolo în apropiere de ascunzătoarea ei. Darcy era deja flămândă. În afară de aceasta, nu știa cât timp va mai putea păstra aceeași poziție.

-Nu m-am gândit să iau nici un fel de mâncare cu mine, recunoscu tânărul.

Gabe privi la fiecare dintre ceilalți bărbați și observă că toți își scuturară capul. 

-Bine gândit, băieiți, observă Gabe cu ironie. Va trebui să prindem un iepure sălbatic. Vom face un foc și îl prăjim, trase el concluzia.

-Nu avem timp pentru așa ceva, se răsti Frank. Dumnezeu știe unde s-a dus femeia până acum, iar eu nu vreau să-mi pierd capul pentru o femeie ușoară, spuse el cu cinism, iar apoi scuipă cu dezgust.

-Nimeni nu îți ia capul dacă ne oprim să mâncăm, Frank, dădu Gabe îngrijorarea amicului său deoparte cu o fluturare nonșalantă a mâinii. Oamenii nu vor spune nimic despre pauza noastră lui Driscoll, nu-i așa? se întoarse el spre ceilalți și îi aținti cu o privire întunecată. Nu uitați că și voi intrați în bucluc dacă Driscoll află că ne-am oprit vânătoarea ca să mâncăm, îi avertiză Gabe pe un ton dur al vocii.

Darcy observă că doi dintre ei ezitară pentru câteva secunde, dar apoi dădură din cap.

-Deci atunci toți sântem de acord, trase Gabe concluzia. Hai să prindem un iepure sau doi, le făcu el semn să-l urmeze. Doi sau chiar trei ar fi mai bine. Nu ne vom umple burțile cu numai unul, aruncă omul cuvintele peste umăr cu un râs urât. 

Mai apoi, galopă în josul pantei spre regiunea ierboasă, iar oamenii îl urmară. Zăngănitul copitelor umplu aerul, iar Darcy își ținu răsuflarea, plină de speranță.

Darcy își păstră poziția la gura peșterii pentru o vreme. Nu îndrăznea să se miște de acolo până ce bărbații nu părăsiseră zona.

Ascultă cu atenție până ce nu mai putu auzi nici vocile lor și nici galopul cailor. După aceea, femeia îndrăzni să își arunce ochii dincolo de deschizătura înconjurată de roci.

Darcy observă că soarele deja ajunsese în partea vestică a cerului. Nu se mai găsea nimeni în apropiere, iar ea oftă cu ușurare.

Pentru o clipă sau două, se temuse că bărbații doar se jucaseră cu ea și o induseseră în eroare, lăsând-o să creadă că se găsea în siguranță. Darcy de asemenea mulțumi cerului pentru că bărbații nu deciseseră să facă focul chiar acolo și să-și pregătească carnea. Femeia era deja moartă de foame și nu ar fi suportat mirosul de carne proaspăt prăjită. Stomacul îi protesta cu putere numai când se gândea la mâncare.

Femeia se târî afară din așa-numită peșteră, iar o dată ieșită, se întinse, în ciuda durerilor care îi torturau corpul. Își masă gambele energic pentru a-și restaura circulația sângelui în picioare și simți ace peste tot.

Când își mai reveni cât de cât, Darcy se decise să înconjoare grupul de roci ce acopereau peștera și să ajungă în cealaltă parte a dealului. Spera să găsească apă în drumul ei pentru că buzele i se crăpaseră, iar gâtul îi era uscat. 

Femeia o porni la deal din nou, agățându-se de tufișuri și ierburi pe alocuri unde urcușul se dovedea prea dificil. Începu să gâfâie curând, iar tricoul i se lipi de spate. Un luciu de transpirație îi acoperea chipul și pieptul.

Tălpile picioarelor îi erau acoperite cu bășici ca urmare a drumeției din noaptea trecută și fiecare pas era tortură curată.

Darcy își aruncă ochii la vârfurile solitare care se sumețeau spre cer. Știa că nu îi va fi ușor, dar, cu toate acestea, femeia strânse din dinți și continuă să meargă.

Un vultur săgetă cerul, mai apoi plutind grațios deasupra vârfului muntos. Dispăru dincolo de vârfurile stâncoase, iar Darcy invidie pasărea pentru călătoria ei lină.

Stomacul lui Darcy mormăi, iar ea încercă să se gândească la cu totul altceva si nu la mâncare. Ceea ce îi trebuia cel mai mult era apa.

CAPITOLUL PATRU

Nick nu putea să vadă nimic la doi pași în fața lui. Își aruncă privirea spre cer și observă stratul gros gri care acoperea cerul nopții.

‘Hmm, probabil că luna se ascunde în spatele norilor aceea,’ se gândi el. ‘Pe deasupra mai e și ceața asta rece, afuristă, în jur,’ reflectă Nick cu necaz.

Atmosfera nopții se potrivea cu dispoziția lui. Bărbatul se simțea neliniștit. Ceva îl sâcâia, deși nu ar fi putut spune cu precizie ce anume.

Aerul îmbibat de umezeală lăsase urme umede pe pielea lui expusă, iar cu toate că era rece, Nick tot trebui să își șteargă sudoarea de pe sprânceană. Își șterse degetele de pantalonii săi denim și oftă. Absolut totul îl enerva în seara aceea.

Nick ardea de nerăbdare să intre în casă și să zacă în fotoliul său favorit, așezat în fața șemineului din salon. Vila lui se răcea bine în acea perioadă a anului, chiar și în timpul zilei. În ciuda acelui fapt, Nick tot nu ar fi avut nevoie să aprindă focul încă, însă bărbatului îi plăcea o atmosferă caldă la sfârșitul unei zile de lucru. Atunci când vara se termina și venea toamna, el întotdeauna aprindea un foc mic în șemineu.

Și totuși, omul nu putea intra încă în casă. Avea altceva de făcut. Nick simțise un miros neobișnuit în apropiere. Mirosul de gardenia amestecat cu sânge proaspăt creea o combinație unică.

Nick era obligat să verifice și să vadă despre ce era vorba. În fond, omul supraviețuise și ajunsese la vârsta de treizeci și opt de ani numai pentru că era prudent.

Mirosul de flori nu îl agasa pe Nick, deși nu ar fi avut ce căuta acolo, dar pe el îl îngrijora izul de sânge. Instinctele lui Nick strigau, atenționându-l că era cineva prezent în zona îndepărtată a curții fermei.

Cineva se ghemuise foarte aproape de tufișurile cu flori albe, al căror nume bărbatul niciodată nu îl știuse. Nu că i-ar fi păsat lui Nick ce specie ar fi fost plantele acelea. Ele doar dădeau un pic de culoare curții care altfel ar fi fost complet gri cu unele pete de verde.

Mirosul de flori proaspete se amesteca cu ceva ușor amărui, amintindu-i de sudoarea de pe trup după o zi grea de muncă. Și totuși, mirosul nu era la fel de puternic precum era al lui în circumstanțe similare.

Urechile sale detectară o respirație ușoară, iar gândul lui Nick se duse la un animal mic, care stătea întins pe burtă, fără să facă nici un zgomot, temându-se de vânătorul care îi luase urma. Acel gând îi produse greață lui Nick. O amintire fugară a unei zile de vânătoare memorabilă îi trecu prin minte.

Încă mai ura aceea zi din tot sufletul. La vremea aceea, bărbatul se găsea deseori o biată marionetă în mâinile altora, iar Nick nu putea suporta lipsa de control.

În acea zi, unchiul lui Nick îl luase în pădure cu el pentru prima dată, intenționând să-i arate băiatului ce însemna să ucidă cu adevărat.

‘Va face un bărbat adevărat din molâul care ești,’ bărbatul supraponderal de peste treizeci ani îi spusese lui Nick cu un rânjet pe chipul lui. Se bucurase de teama lui Nick și de curiozitatea oripilată a băiatului.

‘Mda, tu erai un bărbat adevărat, unchiule. Un adevărat ucigaș,’ gândi Nick, simțind amărăciunea venind de la fierea ce-i rămăsese pe limbă.  

Chipul unchiului său, cu părul lui murdar și unsuros, atârnându-i pe lângă față, dansă în fața ochilor lui Nick. Un bărbat imens, cu mâini butucănoase, unchiul lui găsea adevărată plăcere în a cauza durerea, fără nici un fel de regret sau discriminare.

Bătrânul sac plin de vânt, după cum se gândea Nick la el, se simțea cel mai bine când ucidea pe careva, și nu numai animalele sălbatice din pădure. Își încercase cuțitul și pe trupurile câtorva femei, de asemenea. Din fericire, poliția îl pusese după gratii pe toată durata vieții sale, deși aceea se întâmplase puțin cam târziu. Nu puține femei își pierduseră deja viața sub cuțitul individului.

Nick își scutură gândurile din minte și se decise să se întoarcă la problemele prezente, care erau mai presante. Până la urmă, tot trebuia să afle cine se ascundea în tufișurile sale în întuneric.

Nick niciodată nu lăsa lucrurile la voia întâmplării. Viața îl învățase mai bien de atât, iar stagiul său în operațiuni speciale, îi dezvoltase instinctele destul de mult. Bărbatul prefera să își cunoască inamicul și să lovească primul, așa că se îndreptă spre tufișuri cu pași mari.

-Hei, tu de-acolo, strigă Nick către persoana care se pitea în tufișuri, după ce se opri la cam trei pași depărtare, pregătit să contracareze orice atac.

Urechile lui Nick se ascuțiră, pregătite să surprindă cel mai mic zgomot. Nu veni nici un răspuns, dar ritmul respirației intrusului se schimbă și deveni superficial și mai zgomotos.

Spaima reverberă în oftatul involuntar care ajunse la urechile lui Nick după câteva secunde. Intrusul îl opri imediat, dar era deja prea târziu. Mirosul de sudoare deveni mai puternic, iar nările lui Nick fremătară.

Pentru o clipă trecătoare, Nick se gândi să se întoarcă înapoi spre casă. Putea pur și simplu uita de persoana care se ascundea în tufișuri. Aceasta nu părea să reprezinte o amenințare pentru el.

Mai probabil era că acea persoană avea propriile sale probleme, iar Nick nu se implica niciodată în problemele altora. Acea linie de acțiune funcționase chiar foarte bine pentru el. În fond, Nick nu era omul care să ofere confort sau speranță sau ce naiba așteptau oamenii unii de la alții.

Nick se decisese să facă stânga împrejur și să se întoarcă în casă când un alt oftat sugrumat îi ajunse la urechi. Își întoarse capul spre tufișuri cu resemnare.

Aproape fără să vrea, călcându-și pe inimă și blestemându-se pe sine de zece ori că era un idiot, Nick își scutură capul. Nevoia de a ajuta acea biată ființă părea să fie mai puternică decât indiferența lui.

Oftând și el, Nick se îndreptă spre tufișuri cu pași greoi, făcând zgomot intenționat pentru a o avertiza pe persoana care stătea ascunsă acolo că venea spre ea, ca să nu fie luată prin surprindere.

Nick spuse cu voce tare:

-Vin spre tine. Ieși din tufișuri ca să văd cine ești.

Răgușeala vocii lui nu părea să-l asigure prea mult pe cel ghemuit între tufe și, din nou, nici un răspuns nu veni de acolo. Acum, nici un sunet de respirație nu mai ajunse la urechile lui Nick, iar bărbatul bănuia că intrusul își ținea respirația, probabil din cauza spaimei.

-Nu te teme, strigă Nick din nou. Nu am de gând să îți fac rău, dar este necesar să ieși de acolo. Trebuie să văd cu cine am de-a face, îi explică el răbdător, pe un ton măsurat.

Nimeni nu-i răspunse, iar Nick înjură vicios și se hotărî să se apropie și mai mult de tufe. Acum respirația ce îi ajungea la urechi deveni mai rapidă, semn că teama persoanei ascunsă acolo între tufișuri escaladase.

Nick știa că era un bărbat uriaș. Mulți îl asemănaseră cu un urs și îl priviseră cu teamă atunci când ataca. Dar, cu toate acestea, ultima oară când se privise în oglindă în timp ce își aranja barba nerasă de câteva zile, Nick nu văzuse nimic amenințător în înfățișarea lui.

Evident, dacă nu lua în considerare cicatricea care-i însemna obrazul stâng, un semn al vieții sale anterioare, de pe vremea când era capabil să mânuiască un cuțit mai bine decât orice altceva. Indiferent de aceasta, Nick nu credea că ar fi putut careva observa acea cicatrice în întuneric dacă nu ar fi avut ochi de pisică. Lumina de la verandă nu ajungea atât de departe, iar umbrele se găseau din plin acolo.

Cu pași uriași, Nick ajunse la tufișuri și distinse o umbră lipită de pământ.

-Ce faci acolo? întrebă Nick pe un ton blând.

În ciuda eforturilor sale, întrebarea sa rămase fără răspuns, dar nu era ca și cum Nick nu s-ar fi așteptat la așa ceva.

Bărbatul simți că persoana se uita fix la el. Cu o scuturare resemnată a capului, Nick se întinse cu intenția de a ajuta umbra să se ridice în picioare.

Într-o clipă, pachetul uman minuscul se transformă într-o pisică sălbatică și începu să se lupte cu el, iar un strigăt războinic îi zbură de pe buze. Un pumn mic și rece îl pocni pe Nick în bărbie. Degetele întinse ale celeilalte mâini a atacatorului țintiră spre o parte a feței lui Nick. Cel puțin o unghie îi zgârie pielea prin barba nerasă, iar un șuierat distinct îi răsună bărbatului în urechi.

În fața atacului sălbatic, răbdarea bărbatului se destrămă, iar Nick mârâi. Degetele lui încercuiră brațele oponentului său strâns, trâgând persoana către el în acelaș timp. Simți sub degete că brațele pe care le prinsese erau rotunjoare, dar firave, iar Nick presupuse că ținea în brațe fie un copil, fie o femeie. Imediat, bărbatul se forță să își țină furia și puterea sub control. Niciodată nu se luptase împotriva unui copil sau al unei femei și nu avea nici cea mai mică intenție să înceapă să o facă în acel moment.