Commentarium 1940-1944 E-Book

Claudia Lidia Badea

• Herausgeber: Books on Demand
• Kategorie: Sachliteratur, Reportagen, Biografien
• Sprache: Englisch

Seitenzahl: 45

Veröffentlichungsjahr: 2020

Beschreibung

-The purpose of this publication is to present some Notes from a Diary of a brilliant Romanian mathematician, Gheorghe Vranceanu, the discoverer of non-holonomic spaces. In the 60-70 ties, he was considered as the most important scientist in Geometry. Gheorghe Vranceanu published over 300 articles and many books in Differential Geometry, was a member of Romanian Academy, president of its Mathematics Section and Vice-president of the International Union of Mathematicians. Vranceanu was a student of Levi Civita, studied at Harvard and Princeton, worked with Elie Cartan, G.D.Birhoff, O.Veblen and received many honorary degrees from Universities in Romania, Italy, Belgium. The Notes cover a time interval of four years 1940-1944 and are written in the Romanian language.

Leseprobe

Este aşa de adevărat ce-a spus Clemenceau că războiul este un lucru prea serios pentru a fi lăsat pe seama militarilor.

Gh. Vrănceanu, 1944

Cuprins

Prefaţă şi prezentare

Note personale Gheorghe Vrănceanu

Gheorghe Vrănceanu, date biografice

Documente

Prefaţă şi prezentare

Era într-una din acele rare zile ploioase când dacă te uiţi afară intri în depresie, când după ce ţi-ai băut cafeaua te uiţi neputincios în jurul tău în speranţa că observi ceva ce să-ţi trezească vreun interes şi să-ţi umple instantaneul gol din inimă şi minte.

Cu o zi înainte îmi terminasem activitatea la Universitatea din Salzburg şi eram prada unei anumite stări de melancolie la ideia că nu mă voi mai duce la Salzburg şi că m-am desprins de acest fascinant oraş.

In toţi aceşti ani – ce-i drept cam mulţi la număr- mă deprinsesem cu o navetă săptămânală Viena-Salzburg-Viena, cu sculatul foarte devreme ca să prind primul tren spre Salzburg, cu aspectul călătorilor pe această rută şi la această oră, cu cititul evenimentelor locale şi internaţionale din cele două ziare « Heute » şi « Österreich » ce se împart pe gratis în toată Austria şi cu rezolvarea de unul până la trei Sudokuri pe drumul de întoarcere la Viena.

Perioada cea mai frumoasă a fost atunci când in gara Salzburg mă întâlneam cu Prof. Frank, ne urcam împreună în vagonul restaurant al expresului ce venea de la Paris şi în cele aproape trei ore până la Viena, îmi povestea cu multă fantezie întâmplări din viaţa şi activitatea lui . Fusese doar student la ETH-Zürich şi avusese ca profesori pe G. Polya şi pe M. Plancherel, »Papa Plancherel » cum era, cu multă simpatie, numit de către studenţi. Dar discuţia noastră nu se referea numai la subiecte de genul acesta. Comentam evenimentele politice curente, eram în permanenţă nemulţumiţi de hotărârile luate în special pe plan naţional, făceam pariuri pe presupuneri şi odată s-a întâmplat că un călător de la o masă alăturată ne-a cerut permisiunea să ne ofere un pahar de vin ca mulţumire pentru plăcerea ce a avut-o ascultându-ne.

Din păcate s-a întâmplat aşa că ne dădusem întâlnire în acea zi, ca de obicei, pe peronul de sosire al expresului dela Paris. De data asta m-am urcat singură în vagonul restaurant. In cursul dimineţii, aşteptând in staţia din St. Gilgen autobuzul de Salzburg, Prof. Frank a avut un atac cerebral şi a murit. Eu am pierdut un mare prieten, a fost un om deosebit.

Fapt interesant. O înmormântare nu a avut loc, el şi-a oferit trupul Facultăţii de Medicină din Viena. Biblioteca lui vastă a donat-o Universităţii, dar se pare că mai multe volume au dispărut în rafturile private ale profesorilor. Işi mai aminteşte cineva de Prof. Frank in afară de mine? Nu cred.

Mi-am aruncat ochii către rafturile bibliotecii mele şi mi-am dat seama că ar fi cazul să pun o anumită ordine între cărţi, lucru pe care nu l-am mai făcut de ani de zile.

In raftul dinspre uşă aveam un teanc de cărţi aduse încă din mica mea bibliotecă din România şi care au rămas aşa precum le-am aşezat cu ani in urmă. Lângă o carte cu scoarţe negre uzate, Etymologicum Linguae Latinae de la 1775, am observat un caiet ce părea deasemenea foarte vechi şi tot cu scoarţe negre, tari, am să-l numesc caietul negru. De fapt era un fel de maculator.

Il trag afară şi constat că pe etichetă pe lângă nişte mâzgălituri, e scris « Geometrie ».

Ei bine, da, mi-am amintit, este vorba de acel caiet de lucru al profesorului Gheorghe Vrănceanu şi apoi Cornel Simionescu despre care îmi vorbise cândva Cornel. Lucrurile se derulaseră astfel.

Intre anii 1955-1959 Cornel Simionescu era şef de cabinet şi apoi asistent la Catedra de Geometrie Analitică şi Superioară a Facultăţii de Matematică şi Fizică a Universităţii din Bucureşti, şef de catedră fiind Profesorul Gheorghe Vrănceanu. Intr-una din zile profesorul îi încredinţă spre păstrare acest caiet, spunând că şi l-a salvat cu greu, că nu-l poate ţine acasă deoarece soţia lui – prima lui soţie- i-a rupt câteva file şi a vrut să distrugă caietul.

Dealtfel el însuşi a consemnat acest incident în caiet. Frazele sale de pe ultima pagină scrisă în 10.sept.1944 sunt :

Situaţia mea neschimbată. Gânduri şi gânduri îmi torturează liniştea şi ziua şi noaptea.Unele note ale mele au fost descoperite de Iulia şi rupte din acest caiet. Nu vrea să respecte nici una din acele reguli care spun că oricum omul are dreptul la gânduri ce sunt numai ale lui.

In capitolul Documente am să ataşez o fotocopie a paginii respective.

După un timp Cornel l-a intrebat pe profesor ce să facă cu acest caiet. Profesorul l-a sfătuit să-l arunce deorece ce a scris el acolo are în suflet şi cândva o să pună pe hârtie gândurile sale în altă formă. Eu cred că a şi făcut acest lucru deşi informaţii precise în acest sens nu am.

Cornel nu a aruncat caietul ci l-a folosit mai departe pentru calcule şi notele de curs personale, mâzgălituri şi note bibliografice.

In anul 1959 Cornel Simionescu s-a mutat de la Bucureşti la Braşov pe funcţia de conferenţiar şi apoi profesor la Catedra de Matematică a Institutului Politehnic din Braşov. A existat în continuare o strânsă colaborare ştiinţifică cu Profesorul Gheorghe Vrănceanu, care a fost şi conducătorul lui la doctorat. Dar mai mult decât atât. A existat o perioadă în care profesorul căuta apropierea de Cornel, avea nevoie de discuţiile cu el, era impresionat de raţionamentele penetrante ale lui Cornel, de inteligenţa lui strălucită.